De la agonie la extaz ... si apoi din nou la agonie

De nenumarate ori am vrut sa scriu, zilele astea. Au trecut o grămadă de zile, o grămadă de sentimente și păreri de la ultimul articol. A trecut Gala Profesorului Bologna, un eveniment în care am investit alături de 132 de omuleți din toată țara 6 luni de muncă asiduă, care a fost un real succes, exceptând câteva mici stângăcii din care am avut ce învăța. A fost o experiență unică despre care promit să revin cu un articol mai complet.

AGONIE

În momentul în care am ales să fac voluntariat, nu știam în ce mă bag. Am investit în liceu, timp și energie pentru o revistă și am împărțit alături de colegii din clasa mea și alături de dirigintă, clipe demne de amintit :). Cugir a fost pentru mine un oraș care m-a scos dintr-o stare latentă și m-a făcut să-mi explorez limitele. După 4 ani, Timișoara a început să mă maturizeze. Deși nu vreau să recunosc, am început să am și alte păreri. A început să-mi pese tot mai mult de ce se întâmplă în jurul meu. Unii m-au înjurat pentru asta. Au început să emită judecăți de valoare, să își formeze păreri despre mine fără să aibă un mic deranj pentru a mă cunoaște personal.

EXTAZ

De 7 ani sunt în Timișoara. De 7 ani cunosc oameni deosebiți, care vor să se implice și nu uită că nu există doar ei pe lumea asta. Îmi iau energia de la astfel de oameni. Nu știu dece nu imi place să stau pe margine, să mă gândesc doar la ce e bine pentru mine, așa cum mulți români fac. Știu doar că atâta timp cât pot să ajut, o să o fac fără să-mi pară rău, chiar dacă înseamnă să mă las pe mine pe ultimul loc.

Sunt norocos. Am o prietenă care mă înțelege de cele mai multe ori și mă susține întotdeauna. Cunosc mulți oameni pe care îi pot numi prieteni fără să clipesc. Ce pot să cer mai mult de la viață :)?

AGONIE

Am un defect mare. Nu pot trece prin viață fără să-mi peste de ce este în jurul meu. Asta e ...

De multe ori am vrut să mă „vindec” de acest defect, să-l dau uitării. De fiecare dată am revenit asupra deciziei și mi-am spus clar și tare: dacă toți ar face la fel, ce naiba s-ar alege de lumea asta!? Îmi pasă! Voi arăta în continuare că îmi pasă, lăsând la o parte ipocriții care nu înțeleg ce se întâmplă în jurul lor și merg așa cum merge vântul, se lasă purtați de interese de 2 lei și nu gândesc o clipă la impactul pe care îl au acțiunile proprii asupra celorlalți!

cineva zicea la un moment dat „Fii tu însuți schimbarea pe care o dorești în lume.” Nu am pretenții. Vreau ca fiecare să gândească la ce e mai bine și să se comporte ca atare, fără să fie descurajat de piedici și de pseudo oameni care să decidă ce e mai bine pentru el. Cum se poate întâmpla asta?