AIESEC Epilogue

Am intrat in AIESEC in primul an de facultate (a doua facultate) fiind intrigat de tagline-ul “The international platform for young people to discover and develop their full potential” si desigur si datorita indemnelor venite din partea unei foste colege de liceu careia ii voi fi mereu recunoscator.

Au fost training-uri, teambuilding-uri, conferinte, responsabilitati, intalniri de mentorship, prietenii, intalniri de project management (tinute seara tarziu cand altii erau prin cluburi) si sa nu uitam multa multa distractie.

Acum totul (sau nu chiar totul) se sfarseste printr-o conferinta, un cocktail party (cel mai bine organizat de pana acum) cu dress-code (doar vorbim de AIESEC, nu?) si cateva diplome care atesta implicarea “fostilor membri” si consolideaza promisiunea lor de a face mereu parte din grupul celor care vor sustine organizatia pe viitor.

Ne raman amintirile si toate cele invatate in AIESEC in timp ce privim spre viitorul nostru, indiferent de ce inseamna asta.   Eu unul, la fel ca multi alti alumni AIESEC ma voi orienta spre JCI. Un loc unde sper sa descopar in continuare lucruri noi si sa ma simt cel putin la fel de bine.

Work hard! Party harder!!!

Esquire- tema de seminar

In urma cu ceva vreme am dat peste blog-ul unui angajat Esquire. Intr-unul dintre post-uri, persoana respectiva se intreba de ce o revista atat buna precum Esquire nu se cumpara si de ce dupa mai bine de doi ani pe piata in Romania sunt atat de putini oameni care au auzit macar de Esquire.

Pentru mine raspunsul a venit urgent: “Nu va faceti vazuti. De unde sa stie lumea de Esquire?” Intradevar eu auzisem de Esquire de ceva vreme – cum ca este o revista masculina scrisa intr-un mod mai literar dar habar nu aveam ca se gaseste si la noi pana sa inceapa AIESEC-ul sa primeasca cateva numere de la Esquire in urma unui parteneriat semnat la nivel national.

Fiind deja fan Esquire la momentul cand am dat peste acel blog m-am hotarat sa fac un proiect de promovare pentru Esquire. Oportunitate de a face exact asta s-a ivit cand la un semiar de audio-video am primit tema de a face o campanie de promovare cu tot cu spot tv pentru ceva, orice.

Astfel am inceput sa analizez situatia…Am trecut prin mai mlte idei de campanie si evident de spot-uri. Multe le credeam geniale, asta pana sa primesc pe mail un spot Esquire chiar de la cineva din redactie. Spot-ul respectiv nu il pot uploada dar sa zicem ca e chiar reusit si transmite bine ceea ce este Esquire si o face intr-un mod creativ si chiar placut la ochi care sare in evidenta intr-o lume a spot-urilor prost inspirate.

Cu toate acestea proiectul pentru seminar trebuia facut cumva. Chiar daca eram liber sa fac ce vreau cu imaginea Esquire am ales sa nu imi bag nasul si sa nu incerc sa fac un spot mai creativ pentru ca nu era cazul. Dupa ceea ce descoperisem nici nu ar fi ajutat prea mult. Problema consta in altceva.

Esquire nu are concurenta pe piata. Cel putin sigur nu la noi. Chiar daca este o revista masculina nu vei gasi nici fete dezbracate, nici masini prea multe si cu siguranta nu vei gasi tips & tricks pentru sala de forta. Totusi este o revista masculina si totusi este citita si de femei, tocmai pentru ca este atat de buna! In concluzie sa spunem ca daca alte reviste merg pe cantitate, Esquire se orienteaza spre calitate, rafinament, clasa si bun gust. Ceea ce inseamna ca publicul tinta l-ar reprezenta barbatii cu varste intre 22 si 50 de ani, poate chiar mai mult, sofisticati, eleganti, culti, manierati etc… Sunt convins ca sunt multe femei care se intreba serios daca exista asa ceva in ziua de azi.

Ei bine, in cautarea noastra de a intelege barbatul din ziua de azi am pornit un mic research. Am luat frumos camera si am mers pe strada cerand pareri la toate domnisoarele care ne treceau calea. Apoi am mers si la domni, nu de alta dar voiam sa vedem cum isi vad ei semenii.

De ce apar coincidentele?

Ti s-a intamplat vreodata sa vrei sa spui ceva si sa ti-o ia altcineva inainte?

Ti s-a intamplat vreodata sa fi nevoit sa repeti ceva si sa vezi ca nu mai ai aceeasi cursivitate a ideilor si a vocii?

Ti s-a intamplat vreodata sa “te trezesti” ca nu ai ce cauta intr-un anumit loc? Sau sa ai senzatia ca esti “urmarit”?

Te-ai saturat sa vezi ca-ti traieste altcineva viata?


Un articol cautat cu lumanarea

Am ajuns la concluzia ca am intrat iar in butoiul de melancolie amestecata cu plictiseala ce da in depresie. La serviciu mi-am dat seama cam de ce e capabil fiecare coleg, deci am nevoie de alte provocari. Asa ca m-am hotarat sa incerc o proba de autocontrol: nu mai intru o saptamana pe un anumit blog. Iar la sfarsitul acestei probe o sa-mi incasez premiul, citind articolele scrise in perioada asta.

Si ca sa fac ceva nou, plec de la job cu destinatia Mall Vitan, desi o colega mi-a recomandat sa-mi iau un film de pe net, sa stau acasa si sa-mi comand o pizza. Dar nu, eu aveam nevoie sa ies in lume ca sa-mi gasesc inspiratie pentru a scrie pe blog, pentru ca am vazut ca si cu alte ocazii a functionat.



Metrou Victoriei, in fata la Fornetti. Stateam la coada sa-mi iau ceva si ma bate pe umar un prieten din facultate pe care nu-l mai vazusem de la ziua mea. Imi scot banii si vad ca-mi mai raman 30 de lei si 5 euro, suficient oricum pentru un bilet la film si ceva de baut. Ne suim in metrou, pentru ca si el cobora la aceasi statie cu mine, si ne impartasim ultimele noutati.

Intrarea in Mall. Deja incepe sa mi se deruleze in cap subiectul articolului: “Monday’s night movie”. In momentul asta am un soc, pentru ca ajung la concluzia ca am ajuns sclava blogului. Am ajuns sa traiesc doar ca sa am ce scrie pe blog! Grav.

Hollywood Multiplex Ma uit in jur la titlurile filmelor, cu un aer detasat. Imi ziceam ca voi gasi eu unul la care sa ma decid, pana voi ajunge la rand la casa. Bai frate, ce s-a intamplat cu comediile romantice siropoase si fara de continut? filmele alea la care te duci cand esti deprimat, cu scopul de a fii amuzat de comentariile cocalarilor din sala, adusi de prietenele lor pitipoance?

Pana la urma ma hotarasc sa vad Twilight, pentru ca n-am reusit sa-l vad de pe youtube atunci cand ma apucasem. Ajung la casa, spun filmul, si sunt intrebata: Pe ce rand? Imi caut portofelul sa scot banii si raman masca. Ia bani daca ai de unde. In buzunarul portofelului in care aveam banii aveam si doua bonuri fiscale de la cantina. Acum erau doar bonurile fiscale de la cantina. Eurasii erau la locul lor, buletinul la fel, cardul de acces de la serviciu neatins, biletul de ratb compostat in ordine, permisul la locul lui in buzunarul secret… Deci, ce s-a intamplat cu banii???

Cat de dibaci, corect si intelept sa fie un hot ca sa-mi scoata portofelul din geanta, sa-mi ia doar cele 3 hartii de 10 lei, sa-l inchida la loc, sa-l bage in geanta si sa inchida fermoarul si eu sa nu simt nimic? Cred ca doar in metrou ar fi fost posibila aceasta actiune. Tu cum te-ai fi simtit in situatia mea? Sa ajungi la casa, cu coada in spate, si sa spui: Stiti… nu-mi gasesc banii?!!

Am inceput apoi sa fac legaturi referitoare la sincronizarea mea cu hotul respectiv si sa apelez la notiunile din legea atractiei… si sa-mi amintesc cu ce as fi putut gresi de am ajuns in situatia respectiva. M-am oprit brusc si am incetat sa ma mai invinovatesc. Acum ma intreb, si te intreb si pe tine, care e partea pozitiva din aceasta situatie? Cu ce mi-a influentat evolutia si personalitatea, in mod pozitiv, acest incident?

Chiar mai merita sa-mi mai pun si alte bariere, limite si probe de control? Dap. Asa ma gandeam si eu… Ce rost mai are sa ma autolimitez si automutilez emotional?

Love or hate?

E prima mea zi la noul job.

Ni se spune ca nu o sa ne tina mai mult de ora 5 si ma bucur pentru ca stiu ca am planuri dupa. Toata ziua am incercat sa fiu atenta si sa ma concentrez ca sa prind cat mai multe detalii despre ce se discuta si despre ceilalti colegi.

Ne suim in microbuz sa plecam. Ma asez tot pe scaunul din fata, scaunul ghidului. Incep sa ascult muzica si sa ma uit pe fereastra. Ajungem la metrou si ma despart de ceilalti colegi. Incerc sa-mi scot agenda din geanta ca sa ma mai uit o data la adresa unde trebuie sa ajung, dar nu reusesc. Chiar nu stiu cum s-a intamplat sa mi-o notez dupa ce mi-a scris-o pe messenger.

Ajung la Victoriei. Am un oarece sentiment ca ceva e pe cale sa se intample. Poate chiar imi doresc asta.



Ma uit pe peron… and there he was… de parca acolo m-ar fi asteptat dintotdeauna.

Si din timiditate am incercat sa schitez un gest de a-l atinge pe umar, desi sunt sigura ca ma vazuse. Avea un plovar cu dungi orizontale albe, albastre si gri, un palton de stofa si ghiozdanul albastru in maini. M-am asezat in dreapta lui si am inceput sa tremur si abia reuseam sa vorbesc… si ma comportam de parca nu mai exista nimeni altcineva pe lume in afara de el si gravitam in jurul lui analizandu-i fiecare firicel de par.

Si desi situatia nu era prea roz, imi raspundea amabil. Se observa ca in interiorul lui se petrece un anumit proces intelectual/rational care ii dadea raspunsurile. Erau gesturi de atentie si amabilitate fortata.

Si ca sa-mi raspund singura la o intrebare pe care am pus-o pe un blog mai devreme: Amintirile sunt doar niste imagini. Noi avem posibilitatea sa le atasam emotii in functie de ceea ce vrem sa simtim si in functie de ceea ce vrem sa simta cititorul.

Eu si restul lumii

Acum cateva zile mi-am facut un coleg sa rada (nu spun care, pentru ca prietenii mei or sa rada si mai mult) pentru ca nu stiam unde sunt Muntii Caucaz. Shame on me… dar prin partea aia a lumii chiar n-am ajuns. Si atunci cand am aplicat pentru bursa in Spania, in primavara lui 2005, habar nu aveam unde e Spania pe harta! Ei, nici chiar asa, dar aproape, adica nu cred ca as fi putut localiza pe o harta doar cu conturul Europei, orasele Madrid si Barcelona.

Si totusi, acea calatorie pentru aproape 6 luni, pe taramul matadorilor si al castañetelor, nu a fost prima mea iesire din tara si nici ultima.

Prima oara cand am depasit granitele tarii am fost cu familia (as in mom&dad&bro’), intr-un sejur-circuit cu autocarul in Grecia, in vara lui 2003, adica intre anul I si anul II de facultate. A fost foarte interesant mai ales pentru ca a fost pentru prima oara cand am vorbit in engleza! Si spre surprinderea mea chiar ma descurcam… imi ieseau cuvintele fara sa-mi amintesc ca le-as fi invatat vreodata. Asta pana cand am descoperit ca pe plaja si in majoritatea restaurantelor erau peste 50% romani :P



Si mai interesant a fost cand am plecat singura, intr-o excursie organizata de Taizee, ca sa petrec Craciunul si Revelionul din 2003, in Hamburg. E mult de povestit despre asta, abia imi amintesc, dar o sa incerc sa dedic un articol intreg experientei mele in Germania, Austria si Olanda, pentru ca toate au facut parte din acelasi circuit.

Apoi bursa in Spania. As scrie 20 de articole despre, dar ar insemna sa republic ceea ce am scris anul trecut pe vremea asta pe blogul de atunci pe care l-am sters, deci mai bine nu.

Iar in primavara lui 2007, dupa ce capatasem ceva experienta de lucru si stransesem ceva banuti, mi-am organizat un circuit in Portugalia, pentru a revedea unul din portughezii de care m-am indragostit cat am stat in Spania. Esec.. pe jumatate. Adica acesta nu s-a sincronizat cu mine, deci nu l-am vazut, in schimb am petrecut cateva ore bune cu un alt coleg de bursa, portughez, si cu o parte din prietenii lui. Chiar incep sa-mi dea lacrimile cand imi amintesc de vremea din Porto si de surferi, si de pescarusi… si de aroma de bacalao si de vino do porto… si de cele doua minicasete video pe care le-am inregistrat cat am stat acolo si pe care n-am reusit nici pana acum sa le pun pe CD.

August 2007, din nou in Spania. M-au trimis de la agentia de turism sa insotesc un grup pentru 3 zile in Barcelona. Mi-au mancat nervii! Doamne cat de rai pot sa fie romanii in strainatate… suntem incredibil de intoleranti si necivilizati!

Iulie 2008. Circuit cu mama si cu tata, destinatie finala pestera Postojna din Slovenia. Belea mare! Desi l-am convins pe tata sa cumpere un GPS, pentru ca nu aveam de gand sa fiu om 3 in 1 = atlas turistic + traducator + ghid, tot a fost un circuit extenuant. O sa scriu un articol despre cum m-am dat jos din masina undeva la granita dintre Austria si Ungaria pentru ca pur si simplu nu mai suportam sa stau cu ei in masina. Am inceput sa alerg pe marginea strazii si le-am spus ca eu cu ei in masina nu ma mai urc Never Ever! Am gasit o troita cu fecioara Maria, m-am asezat in fata ei pe pietricele si nu m-am miscat de acolo pana nu m-au convins ca mai merita sa ma intorc in tara.

Decembrie 2008. Contract pe 6 luni si bagaje facute pe masura, pentru a lucra in Anglia. :P In cel mai rau caz ma alegeam cu petrecutul Craciunului si Revelionului acolo. Si acest cel mai rau caz a fost si cel care s-a materializat.

N-am timp!

...sau despre gândirea liniară.

Gândirea liniară, punctuală = fiecărei actiuni pe care o întreprinzi îi acorzi aceeasi importantă: esti 100% in acel loc, concentrându-ti toată energia pentru îndeplinirea obiectivului respectiv. Gândirea liniara e opusă gândirii haotice = asa-zisul multitasking superficial.

In momentul in care primesc de la cineva raspunsul: “Nu am timp!” imi pun mari semne de intrebare… ori eu ar  trebui sa fiu in cu totul alt loc, ori persoana respectiva are un coeficient de inteligenta spirituala foarte scazut.



Un exemplu: Dacă în timpul în care esti foarte concentrat si te chinui să găsesti frazele potrivite pentru un proiect te abordează un prieten din lista de messenger, ce faci?
1. Îi spui că nu ai timp
2. Te deconectezi sau îti pui status ocupat si te stresezi în continuare cu proiectul
3. Te opresti din ceea ce făceai, salvezi, tragi aer în piept si esti 100% atent la ceea ce voia să-ti comunice persoana respectivă.

Ieri am implinit 2 saptamani!

2 saptamani (de fapt 11 zile lucratoare) la noul serviciu. Adica am depasit durata de viata a ultimului serviciu. Urmatorul target este de 7 luni.

Pana acum am facut un training despre telefoane fixe analogice si IP, routere, gateways, repeatere, receivere si alte mici gadgeturi. Informatia acumulata in caiet si in handouts este de 10 ori mai mare decat cea acumulata in cap. Baza de date cu produsele nici nu stiu sa o folosesc. La testele telefonice ale TL, simulari de apeluri facute de clienti, am scapat de fiecare data ca prin urechile acului…



Traficul la blog imi este in cadere libera.

Oare pe viitor voi avea timp sa fac tot ce mi-am propus?

1. serviciu

2. blog

3. workshopurile de fotografie despre Bucuresti

4. sa ajung in top “banner” pe blogoree

5. sa-mi continui cursul de actorie

6. a serious relationship…



Am fugit ca pierd microbuzul… adica rata :P

 UpDate 1. Am pierdut microbuzul… adica de fapt nu l-am pierdut, doar am schimbat traseul la timp. La timp ca sa intru pe usa cu cateva minute inainte de cei care au venit cu microbuzul. Desi costul timpului castigat e putin mai mare decat prin alte metode/trasee, satisfactia si energia primita pentru asta e nemasurabila :P

 UpDate 2. Am jucat un joc: fiecare a trebuit sa scrie cate 2 lucruri pozitive despre cel din stanga noastra si pentru cel din dreapta noastra. Si inca pentru alte 2 persoane la alegere din grup. Eu am primit de la cea din stanga si de la cea din dreapta, citez: “isteata si amabila“, respectiv “Imprevizibila si cu foarte multe idei originale, starea sa de spirit normala nu te lasa sa te plictisesti si te face sa te gandesti alt fel uneori asupra unor lucruri“

…si feedback de ultima ora de la Andreea: “stie sa asculte; stie sa invete (ce sa invete) din experientele altora“.

UpDate 3. Azi e ultima zi de training… apoi urmatoarele 2 zile de weekend le voi transforma intr-o saptamana de invatat. Doar ca… trainerii ne-au facut o surpriza foarte placuta dandu-ne cate un dosar cu toate informatiile care ne-au fost prezentate pana acum, organizate eficient, inteligent si empatic. Practic au adunat tot feedbackul nostru din aceste zile pentru a pune cap la cap informatiile astea!

Absolutely Amazing! … as in 10 stars for the Master Trainers :P

UpDate 4…. tocmai am dat un test surpriza, de “cunostinte acumulate”, cu intrebari deschise si cu materialul in fata… n-am avut timp sa le fac pe toate cat timp am incercat sa-mi pastrez calmul. So, should I breath In and wait patiently or should I start crying?

Noroc ca deja ma enervase un anumit “specimen” si m-a facut sa ma simt penibil, ca la gradinita, din cauza faptului ca am facut o gluma si nu s-a prins… sau n-a vrut :D Oricum, lame…

UpDate 5. S-a stabilit programul. Lucrez duminica asta. Si mai lucrez si in weekendul urmator, de la 13:30… deci daca incepe cursul de actorie de pe 7 martie deja devine o situatie naspa. Naspa-Naspa!

Si si mai naspa e ca deja am inceput sa-mi stabilesc programul dupa simpatii si antipatii, desi am fost prima care am ales din cele 10 seturi de ture disponibile. Si am fost martora, fara voia mea, la cat de rau reactioneaza oamenii la oboseala…

UpDate 6 (23:25). Acum inteleg si eu ce inseamna sa fii obosit incat sa nu te mai poti concentra nici pentru o conversatie de mess. Bine ca l-am desfiintat, blogoree is the new messenger and the new online dating site! :P

Eu sunt cubul viitorului!

Am primit o leapsa. De fapt am cautat-o cu lumanarea si am cerut-o. Asa ca, azi sunt un cub. Un cub foarte special bineinteles. Un cub care ma reprezinta perfect pe mine.

Eu sunt atat de complex incat nici nu stiu cu ce latura sa incep in a ma descrie. Sunt un cub foarte greu de cuprins cu privirea. Sunt un cub pe care alte cuburi “normale” nu-l inteleg nici pe jumatate.

Uitandu-se la fetele mele, un cub obisnuit ramane perplex. Cum ai putea sa intelegi tu ceva ce este de 2 ori mai mare decat tine? Ceva ce este de 2 ori mai complex decat tine? Eu sunt un cub care are nevoie de cel putin 2 cuburi obisnuite, perfect complementare, ca sa fie vazut in totalitate.

Eu sunt un cub care ma simt singur in universul cuburilor. Sunt cubul negru al cuburilor. Sunt cubul cu 2 capete…



Eu sunt cubul de 24 de culori. Adica am de 4 ori mai multe culori decat un cub obisnuit. Asta inseamna ca am nevoie de cel putin 4 cuburi complementare normale, ilumitate, ca sa ma poata vedea in totalitate si sa-mi inteleaga modul de gandire. Pentru un cub obisnuit 75% din ceea ce zic, ceea ce gandesc si ceea ce spun sunt nonsens-uri.

Eu sunt cubul UNIC… de fapt eu nici macar nu sunt un cub Rubik, sunt un dodecahedron Rubik. Eu iau o situatie negativa si din ea scot 2 situatii pozitive. Eu sunt cubul de geniu. Cubul neinteles al viitorului…

Eu sunt cubul 2.0. Eu sunt noua versiune a cubului, o varianta imbunatatita.

Eu sunt cubul cu 12 fete! :)

Tu ce fel de cub esti? Cate fete ai? Si cate culori ai pe fiecare fata?