Eroii mei!

!Am început să cred iar în eroi!

Vă surprind? Colegii mei din LSFMT, omuleții tineri cu suflete gigant au trecut în ultima perioadă prin foc și pară!

Gala Profesorului Bologna a fost un eveniment care a consumat o cantitate grozavă de energie și a pus Liga Studenților din Facultatea de Mecanică alături de organizațiile membre ANOSR pe jar, încercând să găsească și să identifice cum știau ei mai bine acei profesori care ne inspiră și care formează generații întregi. Au fost 6 luni de zile în care am reușit să evaluăm un număr record de profesori, am reușit să lucrăm exemplar într-o echipă mânată de spiritul ANOSR.

Zilele Tehnice Studențești^©, ediția a XIV-a a venit la 2 săptămâni după. Într-o vreme de criză în care orice companie și autoritate publică au răspuns solicitărilor din partea societății civile cu „paradigma”: e criză și s-au uitat la noi „ca pinguinu la valiză”, LSFMT a reușit să organizeze 1 săptămână de activități pentru studenți din Timișoara și din întreaga țară, dar și pentru elevi din 4 județe.

Într-o perioadă grea, oameni cu suflet mare care doresc mai mult de la societatea în care trăiesc, au reușit să facă minuni, au reușit să se mobilizeze astfel încât, cu toate piedicile și barierele afișate, au organizat 2 evenimente - unul național și altul internațional -. Au trecut peste lipsa de fonduri și cu entuziasmul și nerabdarea caracteristică au dat tot ce au putut mai bun pentru două proiecte cu tradiție.

Vă felicit și sunt mândru de voi.

Sunteți eroii mei!

Zilele Tehnice Studențesti 2010

9 - 16 mai 2010

Azi a început în Timișoara, a XIV-a ediție a „Zilelor Tehnice Studențești”. Este a 6-a ediție la care particip - de data asta in calitate de sfatuitor :) -. Este unul dintre proiectele care mi-a marcat studenția, mi-a marcat experiența și mi-a adus mulți prieteni. Este una dintre acțiunile care mi-au adus fire albe de păr, stres și nopți albe. Este unul din zecile de proiecte în care LSFMT a investit fără a se gândi la greutăți, și atunci când aveam un sprijin substanțial și găseam uși deschise peste tot și acum când toată lumea ne întâmpină cu un zâmbet, dar ne spun că e criză. 

Investim ce putem și cât putem, pentru că știm un lucru: educația contează. Contează fiecare alegere și contează opțiunile pe care le ai. Investim în proiectele noastre pentru că investim în viitor :). Este modul nostru propriu, entuziast, de a face diferența.

Revin cu impresii și îi felicit de acum pe cei din LSFMT, colegii / prietenii / oamenii deosebiți din viața mea, pentru dăruirea ce o afișează în organizarea fiecărui proiect. Voi sunteți cei care faceți diferența și sunt mândru de voi!

Cu drag,

De la agonie la extaz ... si apoi din nou la agonie

De nenumarate ori am vrut sa scriu, zilele astea. Au trecut o grămadă de zile, o grămadă de sentimente și păreri de la ultimul articol. A trecut Gala Profesorului Bologna, un eveniment în care am investit alături de 132 de omuleți din toată țara 6 luni de muncă asiduă, care a fost un real succes, exceptând câteva mici stângăcii din care am avut ce învăța. A fost o experiență unică despre care promit să revin cu un articol mai complet.

AGONIE

În momentul în care am ales să fac voluntariat, nu știam în ce mă bag. Am investit în liceu, timp și energie pentru o revistă și am împărțit alături de colegii din clasa mea și alături de dirigintă, clipe demne de amintit :). Cugir a fost pentru mine un oraș care m-a scos dintr-o stare latentă și m-a făcut să-mi explorez limitele. După 4 ani, Timișoara a început să mă maturizeze. Deși nu vreau să recunosc, am început să am și alte păreri. A început să-mi pese tot mai mult de ce se întâmplă în jurul meu. Unii m-au înjurat pentru asta. Au început să emită judecăți de valoare, să își formeze păreri despre mine fără să aibă un mic deranj pentru a mă cunoaște personal.

EXTAZ

De 7 ani sunt în Timișoara. De 7 ani cunosc oameni deosebiți, care vor să se implice și nu uită că nu există doar ei pe lumea asta. Îmi iau energia de la astfel de oameni. Nu știu dece nu imi place să stau pe margine, să mă gândesc doar la ce e bine pentru mine, așa cum mulți români fac. Știu doar că atâta timp cât pot să ajut, o să o fac fără să-mi pară rău, chiar dacă înseamnă să mă las pe mine pe ultimul loc.

Sunt norocos. Am o prietenă care mă înțelege de cele mai multe ori și mă susține întotdeauna. Cunosc mulți oameni pe care îi pot numi prieteni fără să clipesc. Ce pot să cer mai mult de la viață :)?

AGONIE

Am un defect mare. Nu pot trece prin viață fără să-mi peste de ce este în jurul meu. Asta e ...

De multe ori am vrut să mă „vindec” de acest defect, să-l dau uitării. De fiecare dată am revenit asupra deciziei și mi-am spus clar și tare: dacă toți ar face la fel, ce naiba s-ar alege de lumea asta!? Îmi pasă! Voi arăta în continuare că îmi pasă, lăsând la o parte ipocriții care nu înțeleg ce se întâmplă în jurul lor și merg așa cum merge vântul, se lasă purtați de interese de 2 lei și nu gândesc o clipă la impactul pe care îl au acțiunile proprii asupra celorlalți!

cineva zicea la un moment dat „Fii tu însuți schimbarea pe care o dorești în lume.” Nu am pretenții. Vreau ca fiecare să gândească la ce e mai bine și să se comporte ca atare, fără să fie descurajat de piedici și de pseudo oameni care să decidă ce e mai bine pentru el. Cum se poate întâmpla asta?

Artiști ...

Cine spune că un viitor inginer nu poate avea sânge de artist în el?